Povestea din spatele muncii mele
Sunt Georgia, coach specializat în emoția banilor și a tiparelor financiare moștenite. Am ajuns aici nu dintr-o teorie, ci dintr-o experiență pe care am trăit-o întâi pe pielea mea.
Relația mea cu banii nu era despre contabilitate. Era despre ce moștenisem, fără să aleg, de la familia mea.
Vin dintr-o familie care nu o ducea rău, dar în care banii erau o sursă de tensiune tăcută. Mama avea o anxietate financiară pe care eu, copil, am absorbit-o complet: „nu mânca toate dulciurile, să mai ai și mâine”, „ban la ban trage”, „banii se fac greu”. Economisea mereu, dar parcă niciodată nu știa pentru ce. Tata era meseriaș, muncea mult, făcea ore în plus, și de la el rar vedeam bani. Concluzia pe care am tras-o, fără să o formulez vreodată: banii nu sunt și pentru mine.
Am plecat de acasă fără niciun fel de susținere. Lucram în bar în serile de weekend, iar în restul săptămânii învățam o meserie. În 2013 am deschis primul business. Mergea bine. Am deschis al doilea. Și undeva pe drum am intrat în insolvență.
Am recuperat-o. Dar lucrul cel mai important pe care l-am învățat n-a fost despre contabilitate sau marketing. A fost că eu funcționam dintr-un tipar: „trebuie să muncesc din greu, să demonstrez, să nu mă opresc niciodată.” Atunci am descoperit coachingul. Am început să lucrez rușinea și vinovăția, și a fost primul pas care mi-a schimbat viața.
Apoi am lucrat pe tipare. Pe perfecționism. Pe relația cu mama și cu tata. La 35 de ani i-am spus prima oară tatălui meu „te iubesc”. Eram o familie normală, care îmi voia binele, dar care m-a crescut mai rece, „ca să nu ne alintăm”. Și am avut nevoie să vindec asta ca să încetez să demonstrez tot timpul că merit, la muncă, cu banii, cu mine.
Astăzi îmi dau voie să trăiesc un lux pe care nici nu știam că mi-l doresc. Și nu, nu e o poveste în care „am ajuns”. Încă muncesc, încă am momente de stres. E o poveste în care mi-am dat voie. Asta e munca pe care o fac acum cu alte femei, pentru că am trecut prin ea înainte să o predau.
Coach, nu psiholog
E o distincție pe care o spun clar. Coachingul lucrează orientat spre rezultate și schimbare în prezent și viitor; nu e terapie și nu înlocuiește un demers psihoterapeutic acolo unde e nevoie de el. Dacă simți că ai nevoie de sprijin psihologic de specialitate, te încurajez să îl cauți, uneori cele două merg minunat împreună.
Ce aduc eu e o muncă practică, în profunzime, dar concentrată pe transformare concretă: să vezi tiparul, să îl înțelegi și să alegi conștient altceva.
Patru straturi de schimbare
Nu lucrez cu teorie, ci cu transformare concretă, pe patru niveluri care, împreună, mută tiparul din rădăcină.
Claritate radicală
Identificarea tiparelor inconștiente care influențează deciziile, relațiile și rezultatele financiare.
Înțelegere sistemică
Explorarea modului în care familia, apartenența, loialitățile și experiențele timpurii continuă să influențeze prezentul.
Transformare emoțională
Lucru profund cu frica, rușinea, vinovăția și conflictele interioare care limitează acțiunea.
Reconstrucție identitară
Trecerea de la vechea poveste despre cine crezi că ești la o identitate care poate susține rezultatele dorite.